Provinciala

La 8 ajunsese in Bucuresti. Nu-i placea aici. Poate pentru ca se simtea provinciala sau poate pentru ca totul i se parea artificial si rece.

S-a dus la facultate sa duca un proiect si apoi a inceput sa se plimbe pe strazi.

Venise primavara, dar asta nu se vedea decat la cate un colt de strada unde tigancile vindeau flori. In rest, aceeasi atmosfera imbacsita. Omenii mergeau grabiti, ca de obicei. Nu simteau primavara. Ar fi vrut sa se intorca repede acasa dar nu era nici un tren pana dupa amiaza.

- Laura!

- A, Mihai!

Mihai era un coleg de facultate dragut si retras un pic. Mai putin bucurestean decat ceilalti.

- Unde mergi?

- Aiurea. Pierd timpul pana vine trenul.

- Hai pana la mine sa bei o cafea.

- Nu stiu... Stai departe?

- Nu foarte.

- Ok. Sa mergem.

- Pari pierduta si un pic cam trista.

- Asa sunt eu cand ajung aici.

- Nu-ti place?

- Nu. Tanjesc dupa spatii deschise.

Mergeau in tacere pe niste stradute mici. Peisajul incepuse sa se schimbe. Nu mai era atata praf si parca nici atata graba.

- Unde stai?

- Ai sa vezi.

Era multa liniste pe unde mergeau. Se simtea ca acasa, cumva. Nu era omul careia sa-i placa ritmul alert al unei vieti traite numai intre ziduri si masini. Era dintr-un oras mic de provincie si ii placea acolo. Ritmul era altul, viata parea mai simpla si mai plina de sens. Nu era ambitioasa. Nu vroia sa aiba un salariul mare intr-un oras mare. Nu vroia sa uite de sine in mijlocul unui oras acaparator in care uita cine e si ce vrea. Nici Mihai nu parea sa se plieze peisajului aglomerat. Poate ca nici el nu-si gasea locul aici.

- Am ajuns!

- Aici stai?

Era o casa mica, batraneasca, cu o curte frumoasa si plina de flori. Parca nu apartinea orasului asa cum il stia ea. Era ca venita din alte vremuri.

- Vrei cafea sau ceai?

- Cafea. Mersi!

- Poti sa te duci in gradina pana fac cafeaua.

Laura o lua pe o potecuta, pe langa casa si gradina i se dezvalui deodata, suprinzatoare. Pomi infloriti, iarba verde si moale… si … un leagan. Mirosea asa de bine! A verde crud amestecat cu un dulce dat de pomii infloriti. Se aseza in leagan. Si era bine!

- E gata cafeaua. Ti-am adus si un pic de placinta. Sper sa-ti placa. E facuta de bunica.

- Bunica ta mai face placinte?

- Da… E convinsa ca nimeni nu poate face o placinta mai buna ca a ei. Face si paine cateodata.

- E frumos la tine aici….

- Iti place? Si mie imi place. Nu as sta nicaieri in alta parte… La ce ora ai trenul?

- La 13.30.

- Iti place placinta?

- Foarte buna. E cu scortisoara. Scortisoara imi aduce aminte de iernile cand eram copil…Cred ca e timpul sa plec. Multumesc. Mi-a facut bine sa stau aici.

- Ma bucur. Te conduc.

Cand urca in tren Laura se gandea ca a avut o supriza placuta. Venise primavara si in Bucuresti. In unele colturi. Dar tot nu-i placea orasul….